Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova

Calendar popular
Arhanghelii, Hranghelul sau Năpustitul Areţilor PDF Imprimare Email
  
Joi, 08 Noiembrie 2012 09:19

În fiecare an, pe 8 noiembrie, românii îi sărbătoresc pe Arhanghelii Mihail şi Gavril, sărbătoarea purtând în popor denumirea de Sfântul Arhanghel, Sfinţii Voievozi sau, mai rar, Sân Mihai. Pe vremuri, sărbătoarea, considerată una a îngerilor, ţinea trei zile, de pe 8 până pe 10 noiembrie. Prima zi era numită Capul, a doua Mijlocul şi a treia Coada Arhanghelului. Se zicea că acum vara era trimisă pe lumea cealaltă, Arhanghelii slobozind, puţin, câte puţin, gerul iernii.
În trecut, în sâmbăta sau în ajunul dinaintea sărbătorii se făceau praznice în amintirea sufletelor celor morţi. De asemenea, finii obişnuiau să meargă la naşi cu colăcei, urmând ca la Crăciun să ducă colaci mari, aceste practici având loc în cadrul Moşilor de Hranghel, numiţi, uneori, şi Moşii de Toamnă. Prin unele locuri, la aceşti Moşi sau pe 8 noiembrie, nevestele ciobanilor preparau aşa-numita Turtă a areţilor („areţii” erau berbecii despărţiţi de oi!). Turta se făcea tocmai acum deoarece exista practica ca berbecii să fie daţi din nou între oi (aceasta fiind explicaţia denumirii Năpustitul Areţilor), obişnuindu-se ca turta să se arunce în mijlocul oilor; dacă ea cădea cu faţa în sus, era semn că la iarnă oile vor făta cu bine! Mai amintim că la aceşti Moşi se aprindeau lumânări atât pentru cei vii, cât şi pentru cei morţi fără lumânare.
Prin satele româneşti nu se lucra deloc de Hranghel, oamenii păzind această zi cu mare frică. Această frică provenea din credinţa potrivit căreia Sfinţii Arhangheli iau sufletele celor care mor. Despre cei care îndrăzneau să lucreze pe 8 noiembrie se spunea că se vor munci grozav în ceasul morţii, la ieşirea sufletului din trup. Poporul credea că Arhanghelul Mihail are nişte lumânări de diferite dimensiuni, aceste lumânări arătând cât mai au de trăit oamenii cărora le-au fost destinate. Oamenii satelor susţineau, totuşi, că Arhanghelii sunt miloşi. Exista, de altfel, superstiţia conform căreia atunci când vin să ia sufletele oamenilor Arhanghelii plâng. Datorită Arhanghelilor oamenii nu mai ştiu în ce zi vor muri. În acest sens, a circulat o altă superstiţie care lasă să se înţeleagă că Arhanghelii ar fi învăţat o vădană să descânte pe oamenii care nu mai vroiau să muncească din clipa în care îşi aflau ceasul morţii. De atunci, ziua morţii e cunoscută numai de Dumnezeu, practica descântatului a devenit utilă la tămăduirea unor boli, iar munca până la moarte e considerată sfântă!
Îndeobşte, Arhanghelul Mihail este prezent, alături de îngerul păzitor şi diavol, lângă patul muribundului, aici dându-se o veritabilă luptă între Arhanghel şi diavol pentru câştigarea sufletului respectiv. Arhanghelul, când vede că omul este aproape să-şi dea duhul, îi taie capul cu sabia, sângele risipindu-se, nevăzut de cei din jurul mortului, prin toate cotloanele încăperii. Acesta e motivul pentru care altădată se obişnuia, după moartea cuiva, să se văruiască încăperea respectivă şi să se spele rufele care veniseră în atingere cu răposatul. După ce-l plimba prin toate locurile pe unde fusese în viaţa sa, Arhanghelul Mihail ducea sufletul răposatului înaintea Scaunului Lui Dumnezeu, în funcţie de decizia luată aici, ducându-l mai apoi în rai sau în ... sectorul arondat lui Michiduţă! E de înţeles, din toate aceste credinţe de natură escatologică, de ce a rămas în popor zicala: „Îl ia Sfântul Arhanghel!”
După cum aţi putut constata, Arhanghelul Gavril apare mai rar în credinţele şi povestirile românilor, rămânând oarecum în umbra Arhanghelului Mihail (numele său provine din ebraicul Mi-ca-el şi înseamnă „Cine este ca Dumnezeu”), precum Sfântul Pavel faţă de Sfântul Petru. Este amintit, totuşi, ca solul ceresc care, trimis de Dumnezeu, o vesteşte pe Fecioara Maria, în zi de Blagoviştenie, că îl va naşte pe pruncul Iisus.
E de reţinut că cei doi Arhangheli erau socotiţi altădată ca un fel de îngeri ai morţii, răspunzători de drumul pe care îl parcurgeau sufletele de pe patul morţii la Scaunul Judecăţii şi, de acolo, înspre rai sau înspre iad.

Fie ca toţi cei care poartă numele celor doi mari şi cereşti Arhangheli să fie mereu sub paza lor cea sfântă şi să încerce să le urmeze modelul lor divin! La Mulţi şi Binecuvântaţi Ani întru Domnul!

 
Sfântul Ioan Cap Tăiat (29 august) PDF Imprimare Email
  
Miercuri, 26 August 2009 09:42

Pe 29 august românii păzeau o zi de tristă aducere aminte: Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul. Vom încerca în rândurile următoare să vedem cum ţineau românii de altădată această sărbătoare tristă.

În popor există numeroase legende despre Sfântul Ioan Botezătorul. O asemenea legendă îl înfăţişează pe Sfântul Ioan ca un beţiv care se refugiază într-o pădure pentru reculegere şi răscumpărarea păcatelor; de aici pleca, uneori cu crucea în mână, în lume. Aşa s-a întâlnit cu Domnul Iisus, codindu-se mult până a acceptat să-l boteze. Într-o altă legendă, Dumnezeu îl îndrăgeşte nespus datorită modului extrem de simplu în care-şi făcea rugăciunea, tocmai de aceea alegându-l să-i boteze fiul, Sfântul Ioan devenind astfel nănaşul Domnului Hristos. O a treia legendă, devenită în timp colindă, cunoscută în tot spaţiul românesc, ne arată un sfânt blestemat de mama sa să se transforme în animal sălbatic; ca atare, Sfântul Ioan ar fi fost vreme de nouă ani şi nouă zile cerb; redevenind om, a ridicat o mănăstire şi mai apoi l-a botezat pe Domnul Iisus.

Ultima actualizare ( Vineri, 06 Ianuarie 2012 15:54 )
Citeşte mai mult...
 
Dispare duhul sărbătorii? PDF Imprimare Email
  
Joi, 28 Mai 2009 16:21

Vă propun un material despre modul în care noi, oamenii veacului XXI, ne raportăm la sărbătoare. Aştept de la Dumneavoastră reacţii şi puncte de vedere, o dezbatere pe această temă fiind binevenită pe Forum.

Ultima actualizare ( Sâmbătă, 30 Mai 2009 13:06 )
Citeşte mai mult...
 
Sărbătoarea între continuitate şi ruptură PDF Imprimare Email
  
Sâmbătă, 30 Mai 2009 13:08
„Sărbătoarea este o regenerare a
fiinţei prin regenerarea timpului”
Mircea Eliade

 

Un duh rău bântuie de multă vreme lumea noastră. Acest duh ne schilodeşte atât lumea interioară, cât şi pe cea exterioară. Duhul acesta şi-a intensificat acţiunea sa distructivă mai ales în ultimele veacuri; paradoxal, aceste veacuri sunt acelea în care raţiunea l-a împins pe om spre culmi tehnologice greu de bănuit. De fapt, potrivit concep­ţiei arhaice, toate invenţiile şi inovaţiile care presupun un grad sporit de tehnicitate sunt ale ... Dracului! Moara, spre exemplu, cu roţile şi angrenajele ei complicate, a fost socotită din totdeauna apanajul lui Michiduţă, chiar dacă cu ajutorul ei boabele de grâu deveneau făina atât de necesară naşterii pâinii. Cu alte cuvinte, rezumând relaţia ţăranului român din veacurile trecute cu acest duh rău, putem aminti străvechiul proverb care ne îndeamnă să ne facem „frate cu Dracul până trecem puntea”!

Ultima actualizare ( Joi, 04 Iunie 2009 15:30 )
Citeşte mai mult...
 


Nou!

Pagina facebook AMPM

Acces Membri



 

 
 
Banner