Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova

Materiale
Introducere în lumea meşteşugurilor tradiţionale PDF Imprimare Email
  
Marţi, 28 Decembrie 2010 20:12

„Arta populară este o artă primitivă. De aici rezultă farmecul ei,

de aici şi pericolul, din ce în ce mai ameninţător,

al cotropirii şi nimicirii sale în faţa presiunii vieţii moderne”

(G. M. Cantacuzino, Frumosul românesc în concepţia şi viziunea poporului)

 

A fost odată ca niciodată… În lumea meşteşugurilor de altădată veţi găsi povestea noastră ... a românilor ... a României! Povestea începe la ţară, în vacanţă, la bunici. Povestea continuă cu tradiţii, obiceiuri, epopeea lemnului şi a lutului, a costumelor populare, cu frumoasa primăvară şi câteva din sărbătorile ei de căpătâi, la final întâlnindu-ne cu instrumentele muzicale ale vremurilor trecute. E timpul amintirilor. Povestea ajunge la fiecare dintre noi – ea ne vorbeşte despre un „frate”, pe numele său „meşteşugul tradiţional”, şi despre „sora” lui geamănă, cea care încă mai poartă numele de „arta populară românească”. Aceasta e ca fata mare scoasă la peţit de părinţi, nimeni alţii decât … meşterii populari. Iar dacă povestea a ajuns la noi, credem că Dumnezeu vrea ca şi noi să cunoaştem mai bine lumea celor doi fraţi care au trăit bine şi frumos multe veacuri pe acest pământ; apoi, dincolo de cunoaştere va veni preţuirea, iar dincolo de preţuire ar putea veni poftirea şi ospătarea în casa sufletelor noastre a acestor foi fraţi năzdrăvani. Astfel, pe nevăzute, noi am devenit sau vom deveni povestitorii...

A fost odată ca niciodată… Aşa încep, şi astăzi, poveştile sub semnul cărora mulţi dintre copii îşi încep copilăria, îşi formează şi desăvârşesc personalitatea. Avem şi noi, cu siguranţă, un cuvânt de spus în privinţa înfăţişării sub care trecutul se întoarce, din când în când, la noi. Dar trăim, din ce în ce mai intens, cu impresia că totul se petrece prea repede, că timpul modern nu ne aparţine defel. Iar viitorul, părându-ni-se şi mai nesigur, ne mărginim să îi căutăm antecedente pe care să le moştenim şi să le ţinem în viaţă. Când ochii istoricului par că slăbesc, că ne trădează, cerem memoriei să ni-i împrumute pe ai săi. Iar aceasta pretinde obiectelor să povestească în locul nostru, să susţină legătura conştiinţei de sine cu trecutul, adică să asigure continuitatea, coerenţa imaginii de sine, mai succint spus, identitatea. Pe fondul crizelor de comunicare, ele ne permit să vorbim mai puţin şi să ne exprimăm mai mult. Dacă acordăm obiectelor putere simbolică, le recunoaştem, implicit, capacitatea de a iradia felurite fabule despre lumea care le-a instituit.

 

Ultima actualizare ( Luni, 03 Ianuarie 2011 17:04 )
Citeşte mai mult...
 
Împletitul PDF Imprimare Email
  
Marţi, 28 Decembrie 2010 20:05

Introducere. Împletitul fibrelor vegetale, prezent în majoritatea zonelor ţării, a atins adesea un înalt nivel artistic. În zonele unde materia primă există din abundenţă – papură, nuiele de alun sau de răchită, paie de grâu, de secară şi de ovăz, foi sau pănuşi de porumb – împletitul fibrelor vegetale devine meşteşug specializat.

Din neolitic şi până către mijlocul veacului al XX-lea s-au confecţionat numeroase şi diverse obiecte utilizându-se acest meşteşug. Obiectele confecţionate din nuiele sau în combinaţie cu alte materiale (mai ales cu papură) erau, cel mai adesea, în strânsă legătură cu ocupaţiile curente ale locuitorilor (agricultura, pescuitul, vânătoarea, culesul din natură ş.a.): grape, coşuri de tot felul (mai mari, pentru cărat peşte şi pentru culesul şi transportatul strugurilor, mai mici, pentru zmeură sau afine, mai înalte, purtate pe spate pentru greutăţi, mai lunguieţe, de genul paporniţelor, sau chiar rotunde, de dus mâncare la câmp), lese şi garduri pentru prins peşte sau pentru stâne, curse de animale, coşuri pentru căruţe etc. De asemenea, împletiturile din nuiele se regăsesc şi în interiorul caselor româneşti ca mobilier: lese care serveau ca platformă de pat, leagăne de copii, pentru agăţat de grindă sau de purtat pe spate, lingurare ş.a.

 

Ultima actualizare ( Luni, 03 Ianuarie 2011 17:01 )
Citeşte mai mult...
 
Instrumentele muzicale tradiţionale PDF Imprimare Email
  
Marţi, 28 Decembrie 2010 19:58

Într-o lume în care muzica de prost gust abundă, într-un timp în care mijloacele moderne, de genul sintetizatorului sau a calculatorului, înlocuiesc grupuri de instrumente sau chiar instrumentişti, într-o civilizaţie care parcă îşi reneagă rădăcinile, pare probabil anacronic ca oameni şi instituţii, puţini şi puţine la număr, să se mai opună acestor tendinţe extinse de acum aproape la scară globală. Ne bucurăm că mai există astfel de oameni şi instituţii!

Ne-am obişnuit să considerăm ceea ce vedem ca fiind al nostru de când lumea. Sistemul educaţional actual e saturat de o viziune globalistă, în care, copil şi profesor la un loc, nu mai au repere identitare. Astfel, într-un timp destul de scurt vom fi nevoiţi să renunţăm la tradiţiile şi obiceiurile noastre, aşa puţine câte au mai rămas, la modul aparte de a fiinţa în această lume. Muzica populară românească, deja alterată şi „virusată” de moda manelistă în plină expansiune, va deveni un gen desuet, iar instrumentele muzicale o amintire pierdută. Poate sunt prea catastrofic, însă acesta este tabloul care se prefigurează.

Ultima actualizare ( Marţi, 28 Decembrie 2010 20:02 )
Citeşte mai mult...
 
Mărţişorul. Mărturii şi sensuri arhaice PDF Imprimare Email
  
Marţi, 28 Decembrie 2010 19:54

Pentru a afla mai multe şi a cunoaşte mai bine tainele pe care le ascunde mărţişorul ca obiect, dar şi ca obicei de primăvară, am socotit necesar să aflăm mai întâi dacă există vreo legătură între obiceiul purtării mărţişorului, marţului sau mărţiguşului şi vestita Babă Dochia. Iată ce am aflat!

Ultima actualizare ( Marţi, 15 Februarie 2011 09:14 )
Citeşte mai mult...
 
OLĂRITUL – STRĂVECHI MEŞTEŞUG ROMÂNESC PDF Imprimare Email
  
Marţi, 28 Decembrie 2010 19:47

I. Introducere. Tehnica de lucru

Prelucrarea lutului în scopul confecţionării instrumentarului de uz gospodăresc şi a unor obiecte cu valoare precumpănitor decorativă a constituit pe teritoriul României, încă din neolitic, cea dintâi şi cea mai importantă „industrie casnică”. Ceramica populară, definită drept „cea mai veche întrebuinţare pe deplin conştientă şi calculată pe care omul a dat-o unei transformări chimice” (V. H. Childe), a avut de-a lungul timpului o evoluţie remarcabilă, prelucrarea lutului, alături de cea a lemnului, a pietrei, a fibrelor textile şi vegetale, stând la baza formării civilizaţiei populare tradiţionale, vorbindu-se chiar de o „civilizaţie ceramică” proprie spaţiului românesc.

Ultima actualizare ( Marţi, 28 Decembrie 2010 19:51 )
Citeşte mai mult...
 
Podoabe şi bijuterii PDF Imprimare Email
  
Marţi, 28 Decembrie 2010 19:41

Meşteşugul podoabelor şi al bijuteriilor săteşti ţine de arta decorativă aplicată, care s-a bucurat de o aleasă preţuire pe întreg teritoriul ţării. Podoabele şi bijuteriile purtate de săteni sunt, în fond, elemente componente ale portului popular. Aceste elemente de împodobiri nu pot fi considerate izolat, deoarece ele fac parte din complexul ornamental de piese care intra în compoziţia de ansamblu a unui costum popular. Ele dau individualitate artistică şi strălucire plastică unui costum popular şi pun în lumină diferenţierile social-economice din cadrul unei regiuni sau zone etnografice.

Citeşte mai mult...
 
Glosar de termeni meşteşugăreşti PDF Imprimare Email
  
Marţi, 28 Decembrie 2010 20:12

 

A

acele           – andrele

adamască   – macat

aghiazmă    – apă sfinţită

agud           – dud

ajur             – ornament executat în pânză cu acul, după ce s-au scos firele

alior            – nume dat mai multor specii de plante care conţin în tulpină şi în frunze un suc lăptos, otrăvitor

albele          – farduri pentru albit faţa

androc        – fusta creaţă, executată din două bucăţi de ţesătură unite pe orizontal. Pe toată suprafaţa era decorat cu ornamente geometrice realizate din alesături de mână

arceşte        – în diagonală, pe piept

armaş         – vechi dregător domnesc, însărcinat cu paza temniţelor

arzoaie        – (despre femei) plină de temperament, focoasă

aşternuturi  – ţesături de lână; macat

Ultima actualizare ( Marţi, 28 Decembrie 2010 20:19 )
Citeşte mai mult...
 
Confecţionarea măştilor PDF Imprimare Email
  
Marţi, 28 Decembrie 2010 20:02

Întoarcerea inevitabilă a lumii moderne spre mit presupune şi reinterpretarea semnificaţiilor lui profunde, capabile să dezvăluie un orizont sacru, revelat în practicile ritualice, aparent eterogen, dar unitar în fond, căci fixează, indiferent de spaţiul cultural specific fiecărui mit, aceeaşi credinţă a necunoscutului pe care omul, în evoluţia sa, a încercat să-l reducă la cunoscut şi la explicabil.

Masca este un element ritualic prezent la toate popoarele lumii, de la zona precolumbiană şi până la cea extrem orientală, din Europa Centrală şi până în Africa neagră. Dansurile rituale cu măşti Yoruba, din Nigeria, amintesc de spiritul ludic al zeului Eshu, a cărui efigie e aşezată în orice casă, în dosul uşii, alături de o jucărie, simbolizând copilăria, şi de un baston, semn al bătrâneţii. În Mali, credinţele dogonilor păstrează rolul ritualic al măştilor în dansurile de chemare a ploii, semnificând fertilitatea. Impresionat de un asemenea spectacol, Marcel Griaule afirma că „lumea întreagă este o societate a măştilor. Şi când se dezlănţuie în locuri publice dansul e mersul lumii, organizarea ei”. Aşadar, măştile sunt rămăşiţe ale unei lumi stranii, simbolice, care se pierde din ce în ce mai mult în lumea super-industrializată de astăzi.

Ultima actualizare ( Luni, 03 Ianuarie 2011 17:00 )
Citeşte mai mult...
 
Ouăle încondeiate sau închistrite PDF Imprimare Email
  
Marţi, 28 Decembrie 2010 19:55

„Omul e ca oul”. Iată exprimată, cât se poate de concis, perisabilitatea vieţii materiale a omului. Pe de altă parte, pe vremuri, se mai putea auzi şi urarea „Frumos si sănătos ca un ou roşu de Paşti”, urare care ne arată statutul special al oului. De altfel, etnologii au convenit că trei sunt marile arhetipuri ale creaţiei: lutul, aluatul şi ...oul. Simbol al începutului tuturor lucrurilor, al originii şi regăsirii vieţii, oul apare în multe mitologii ale lumii ca un ou primordial, sursă a tot şi a toate. Nu întâmplător, oul este asociat adesea cu soarele, primele culori în care a fost „îmbrăcat” fiind galbenul (soarele pe boltă) şi roşul (astrul zilei la răsărit şi la apus). Desigur, interpretările sunt diverse, o alta susţinând că simbolismul cojilor face referire la pământ; astfel a fost posibilă apariţia multor legende care ne spun, în esenţă, că oul e mormântul Domnului Iisus Hristos, sângele său revărsându-se de pe roşul ouălor. În fapt, aceste legende ne transmit până azi că în spatele Domnului Hristos putem vedea divinitatea precreştină care, la ciocnitul sau spartul ouălor în noaptea Învierii, moare şi renaşte în preajma echinocţiului de primăvară.

Ultima actualizare ( Luni, 03 Ianuarie 2011 17:09 )
Citeşte mai mult...
 
Portul popular între meşteşug şi artă PDF Imprimare Email
  
Marţi, 28 Decembrie 2010 19:52

Meşteşugurile ţesutului şi cusutului în ţara noastră au o origine îndepărtată. Strămoşii noştri, înainte de a îmblânzi animalele, şi-au ţesut aşternuturi din plante. După secole, reuşind să domesticească animalele, au obţinut de la ele materia primă necesară (lână, păr), din care au ţesut îmbrăcăminte şi, apoi, podoabe pentru ei şi locuinţe.

Pe vremuri, pentru confecţionarea textilelor de casã şi a ţesăturilor pentru îmbrăcăminte în satele noastre s-a dezvoltat o adevărată „industrie casnică”, în centrul acesteia aflându-se, cel mai adesea, femeia. Costumul popular este un factor fundamental în comunităţile arhaice, care reflectă starea socială, ocupaţiile, trecutul istoric şi inovaţiile, raporturile cu zonele învecinate sau cu alte etnii etc. Ca element strict utilitar, costumul popular este legat de condiţiile geografico-climatice, de ocupaţii şi mai ales de meşteşuguri; ca element de podoabă, ele este legat de cele mai importante ceremonii şi obiceiuri, devenind prin aceasta purtătorul unor vechi tradiţii, în care se reflectă concepţia societăţii respective cu privire la starea socială, la vârstă etc. Format în decursul unei foarte lungi perioade de timp, ca o creaţie colectivă, costumul popular a devenit un adevărat document al culturii populare, demonstrând străvechea locuire a teritoriului carpato-danubiano-pontic de către români. Dezvoltat pe străvechiul fond traco-iliric, în tiparele caracteristice dacice, costumul popular a dăinuit până astăzi datorită ştiinţei creatoare anonime de a-l păstra prin formă, ornamente, cromatică şi semnificaţii, de a-l integra în forme noi, adaptate altor perioade istorice.

Citeşte mai mult...
 
Prelucrarea lemnului PDF Imprimare Email
  
Marţi, 28 Decembrie 2010 19:42

Lemnul este considerat materie prin excelenţă, plin de căldură şi personalitate faţă de răceala şi indiferenţa metalului. Tradiţiile popoarelor europene asociază lemnul cu ştiinţa, deoarece scrisul, cândva, a reprezentat încrustarea unor semne pe lemn, aidoma răbojului strămoşilor românilor. Spre curiozitate, dar şi ca argument, „buchia” noastră, împrumutată din slavul buk, vine de la numele ... fagului. Lemnul se asociază cu focul sacru. Această sacralitate a lemnului, derivată dintr-o religie cu puternice accente dentrolatrice, se manifestă la români în multiple forme. Astfel, avem în vedere preferinţa, acolo unde se poate, pentru casa de lemn, veneraţia acordată bisericilor de lemn, mai cu seamă celor construite dintr-un singur arbore şi fără cuie de lemn, ca şi prezenţa lemnului în multe rituri şi obiceiuri calendaristice (buturuga sacră de la Crăciun, butucul sau tăietorul de lemne unde aveau loc cele mai importante rituri de venerare a strămoşilor, parii sau stâlpii de lemn cu un rol atât de important în magia premaritală). Nu întâmplător, tăiatul lemnelor din pădure şi căratul lor era un adevărat ritual cu multiple interdicţii de timp, de loc şi de comportament pentru cei care făceau acest lucru, aceste reguli funcţionând mai ales atunci când se alegeau lemnele pentru ridicarea unei case; cel mai falnic trunchi, provenit de la un arbore sacru (stejar, brad, fag sau frasin) devenind grinda casei (dulapul sau meşterul-grindă), acesta urmând a fi în casă una din principalele întruchipări ale strămoşului mitic.

 

Ultima actualizare ( Luni, 03 Ianuarie 2011 16:56 )
Citeşte mai mult...
 
Arhitectura populară PDF Imprimare Email
  
Marţi, 28 Decembrie 2010 19:31

Arhitectura populară constituie una din formele cele mai complexe de manifestare a culturii unui popor. Monumentele arhitecturii populare (în primul rând, casele şi bisericile de lemn) nu sunt mai vechi, în cele mai multe cazuri, de 150-200 de ani; aceasta se datorează, pe de o parte, condiţiilor istorice vitrege în care a vieţuit poporul nostru, iar, pe de altă parte, materiilor prime predominate, anume lemnul şi pământul, acestea fiind supuse adesea degradării şi dispariţiei. Evoluţia arhitecturii se încadrează într-unproces complex şi îndelungat de dezvoltare a tipurilor tradiţionale şi de îmbunătăţire a acestora prin legăturile cu alte regiuni, cu oraşele şi cu alte popoare ale lumii.

Ultima actualizare ( Marţi, 28 Decembrie 2010 19:40 )
Citeşte mai mult...
 


Nou!

Pagina facebook AMPM

Acces Membri



 

 
 
Banner